Lumea și Traian Băsescu

Nu sunt fan Traian Băsescu. De fapt, ca să fiu sincer, nu MAI sunt. În 2004 m-am numărat printre fraierii (așa văd lucrurile acum, atunci mă consideram deștept) care l-au votat cu încredere și care s-au bucurat sincer sperând într-o schimbare, crezând sincer în sloganul "Să trăiți bine!". Astăzi, după aproape 5 ani de zile, nu cred că aș putea să mai votez Băsescu. Nu aș mai avea aceeași încredere. După Elene (Udrea și Băsescu), după unirea PLD cu PD (care mi s-a părut o mârlănie imensă la vremea ei), după războiul bilețelelor cu Tăriceanu, după țigănci împuțite și alte mârlănii marca președintele-jucător, parcă aș vrea doar să trăiesc, nu neapărat bine. Și totuși, de aici și până la a da vina pe Băsescu pentru orice măgărie, pentru orice interlop care scapă, pentru orice arestare cu tam-tam, pentru orice demisie neprevăzută mi se pare o cale imensă. Nu-nțeleg de unde atâta îndârjire, de unde atâta încăpățânare prostească în al acuza pe Băsescu de tot ce mișcă rău în țara asta. De unde convingerea asta hotărâtă (sau mai degrabă încercarea constantă de manipulare) că Băsescu îi manevrează pe toți ca să-și atingă el nu știu ce scop ascuns. De unde părerea asta generală că Băsescu e un fel de dictator ascultat orbește de o gașcă de procurori, ziariști, parlamentari, PD-L-iști și alte categorii sociale și profesionale, un fel de Zeus, cum le place tuturor să-l „alinte”. Oricât de mârlan și golan ar fi (și cu asta pot fi de acord), eu tot nu cred nici măcar zece la sută din jegul care i se pune în cârcă. Și nu pentru că ar fi Băsescu vreun sfânt. Ci pentru că nu cred că are atâta putere. Pentru că nu cred că e în stare să împingă de la spate jumătate din țara asta să-i facă lui pe plac. Pentru că am mai multă încredere în judecata unor oameni mai înțelepți decât mine care sunt de aceeași parte a baricadei. Poate mă înșel. Sper să nu. Ar fi a doua oară când sunt păcălit de Băsescu.